Intre 3 decembrie 1835 si 14 februarie 1836, rapoartele mentioneaza in judetul Prahova 11 scoli intretinute de manastiri, mosneni si boieri. Dintre acestea, 6 se aflau in localitatile Baicoi, Calinesti, Margineni, Stolniceni, Cricoveni, Darmanesti.

Printre scolile ce functionau in cladiri scolare destinate educatiei se numara scoala Cricoveni, unde invatau si copiii din partea de nord a actualului sat.

In 1842, gasim incadrat la Scoala Ghirdoveni pe invatatorul Tudor Popescu, nominalizat in anul 1844 in jurisdictia Scolii Normale din Ploiesti.

In 19 februarie 1842, in urma inspectarii unor scoli din judet, printre care si Ghirdoveni, profesorul scolii Normale din Ploiesti informa carmuirea Prahova ca era multumit “inaintarea timerilor romani si tigani la citire si inceputuri in aritmetica“.

In 1861, gasim un invatator pe Tache Anastase pentru satele Ghirdoveni si Cricoveni.

Printre directorii care au slujit cu credinta scolii, inca din 1835, enumeram pe Popescu Tudor, Tache Anastase, Nicolescu Chirita, Alexandrescu Alexandru, Dumitrescu Paul, Cristofor Bogdan, Haros Nicolae, Popescu Z Petre, Gheorghe Maria, Enache Maria.

Unii proprietari sunt interesati a cumpara fântâni de pacura situate pe Valea Cricovului Dulce pâna în apa Vaii lui Dan în sus, dupa cum reiese dintr-un document din 1763 când Dumitru Lungeanu si Bucur Lungeanu vând prin zapis aceste asa numite fântâni de pacura vistiernicului Constantin Cantacuzino.
Denumirea generica de „pacuri” atesta preocuparile locuitorilor pentru extragerea petrolului oglindite în toponime. La începutul exploatarilor necunoscându-se valoarea acestora, se sapau putine puturi folosindu-se mai mult la unsul carelor si pentru lecuirea unor boli.
Mai târziu descoperindu-se „secretele rasinei pamântului” va fi folosita în stare bruta, la iluminatul gradinelor de pe lânga conacele boieresti.

Tot în aceste locuri de unde se extragea pacura, în est si nord-est „la Sângeris” sau „Pacurile” cum mai era numit sunt amintite izvoarele de apa minerala cunoscute de locuitori ca „ape de leac” cu care se spalau, dar în cele mai multe cazuri le beau.
În cantitati mici se exploata nisipul, în special de pe Valea Cricovului Dulce dar si piatra folosita la diferitele constructii. Locuitorii acestei frumoase zone se ocupau cu zidaria, implicit si cu fabricarea varului alb gasit din abundenta pe prundul Cricovului ca si piatra pentru constructie.

Puţine informaţii au mai rămas despre Mănăstirea Mărgineni, care se pare că ar fi fost o ctitorie impresionantă, şi cu atât mai puţin nu am putut găsi nici un desen sau o schiţă care să o reprezinte. Rămân mărturie însă descrierile celor de au vizitat-o…

Ctitorul manastirii, Draghici Stoicev a fost una din figurile cele mai de seama ale vietii politice a Tarii Românesti din ultimele decenii ale sec. XV, fiind prezent în Sfatul Tarii ca postelnic, spatar si vornic între anii 1471-1497.

Situata pe Valea Cricovului Dulce, manastirea Margineni avea o minunata pozitie strategca, fiind aparata la nord de o culme de dealuri paduroase, iar în celelalte laturi tot de paduri nesfârsite si de nepatruns: la apus padurea Târgovistei, la sud codrii Baraganului, spre rasarit padurea Crivat.

Desi era ferita din calea ostilor, manastirea era foarte aproape de Târgoviste, resedinta voievodala, tot asa cum, traversând dealurile împadurite de la miazanoapte, se putea ajunge, în vreme de nevoie, mai lesne în Transilvania.

În anul 1654, manastirea a fost vizitata de diaconul sirian Paul de Alep, care ne-a lasat o frumoasa si interesanta descriere a manastirii de pe Cricov:

„Postelnicul cladise de curând aceasta manastire, cladire ce minuneaza pe vizitatori.

Biserica manastirii are o turla înalta, acoperita cu tabla si trei altare, fiecare având deasupra o cupola eleganta. În fata portii se afla o cupola rotunda si larga cu mai multe arcade, în mijlocul acesteia este un bazin mare cu joc de ape, alimentat de un canal ce aduce apa de departe. De jur împrejurul acestei cupole sunt picturi în serie. Este un lucru care minuneaza mintea si lucrarea unui mester artist care a facut si picturile de la manastirea lui Vasile Lupu (domnul Moldovei). Toate frescele de pe ziduri sunt aurite, iar catapeteasma facuta pe lemnarie; te uimeste frumusetea picturilor sale dar este si mai frumoasa cea de pe ziduri.

Întregul interior al bisericii este aurit în întregime, aici fiind vorba si despre usa bisericii, iar interiorul este zugravit proaspat pâna în partea de sus a cupolei. Iconostasul acestei biserici, crucea rastignirii si icoanele nu poate fi asemuite cu cele de la manastirile lui Vasile Lupu.

În afara acestei biserici mari mai este înca o biserica noua, frumoasa, apoi pe rândul pridvorului chiliilor manastirii, se afla o a treia biserica. Aceasta a treia biserica da spre manastire si spre padure. E lunga, spatioasa, cu multe ferestre, cu arce rotunde. Este împodobita toata cu picturi si cu tablouri, reprezentând subiecte bine alese; la capatul ei pe perete sunt picturi înfatisând înfriosata Judecata de apoi”.

Manastirea a adapostit si importanta biblioteca a Stolnicului Constantin Cantacuzino, una dintre cele mai mari biblioteci din sec. XVII.

Stolnicul Constantin Cantacuzino, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai umanismului din Tara Romaneasca de la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul celui urmator, face parte din cunoscuta familie a Cantacuzinilor din Constantinopol, familie ce ii va forma inca de mic respectul pentru pretuirea invataturii si pentru carte. La resedinta de la Margineni, in posesia tatalui sau se afla o impresionanta colectie de carti pe care  o va lauda Del Chiaro, afirmand ca el “va zidi si bogata manastire Margineni si va avea o biblioteca frumoasa”.

In ceea ce priveste studiile in strainatate, Stolnicul a studiat mai intai la Adrianopol, apoi la Constantinopol, iar de aici s-a indreptat spre Universitatea din Padova, unul din centrele cele mai renumite din Europa in acea perioada. Dintr-o matricola padovana, aflam ca s-a inscris la 17 septembrie 1667 la Universitas  aristarum. Trebuie sa remarcam faptul ca studiile realizate in strainatate  au avut o mare contributie in formarea sa, Stolnicul venind cu o noua atitudine fata de cultura, avand modestia si simplitatea aceluia care-si cunoaste posibilitatile, dand dovada si de spirit critic, acesta fiind exigent cu sine insusi. Aceste pregatiri il pun in legatura cu mari carturari si dascali ai vremii, ca Gherasim Cretanul, Antonio dall’Acqua, Albano Albanese, si altii.

In perioada studiilor, Stolnicul a intocmit un catalog al cartilor pe care le-a achizitionat incepand cu data de 1 iulie 1667, acesta cuprinzand poemele homerice Iliada si Odiseea, versrile lui Virgiliu, Terentiu, Horatiu si Martial, si altele. Profesorul Mario Ruffini a fost cel care a acordat o atentie speciala bibliotecii stolnicului, mai ales debutului acestuia. Bazele bibliotecii au fost puse de Postelnicul Constanti Cantacuzino, tatal ce dorea sa le ofere fiilor o educatie orientata spre cultura antica si neobizantina.

Din biblioteca tatalui, al carei continut nu ne este cunoscut, fiul lui Constantin Cantacuzino a mostenit foarte putin, printre care se numara un manuscris miscelaneu grecesc care continea texte religioase si morale, si trei volume ale pastorului luteran Luca Osiander.

In componenta bibliotecii pe langa publicatiile amintite pana acum, mai intrau calendare si almanahuri, dupa cum reiese din corespondenta Stolnicului purtata cu Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului; apoi acele carti aduse de ostenii romani ce au participat la asediul Vienei in 1683.

Daca facem o comparatie intre biblioteca acestui mare om de cultura cu alte biblioteci umaniste, se observa faptul ca biblioteca ce ne intereseaza prezinta caracteristici importante date de organizarea acesteia dupa un sistem propriu.

Cartile, manuscrisele si periodicele provenite de la Margineni poarta pe cotor un numar de inregistrare si denumirea domeniului din care face parte, domeniu ce este mentionat in toate cazurile in limba greaca. Publicatiile au fost grupate pe formate tip editoriale, iar in cadrul fiecarui format pe domenii. In urma examinarii atente se poate observa ca biblioteca este structurata in trei departamente: carti cu caracter stiintific, carti cu caracter istoric-umanistic, carti cu caracter filozofic si teologic-religios.

Corneliu Dima Dragan a fost primul care a publicat catalogul bibliotecii stolnicului. Un rol deosebit in sistematizarea bibliotecii l-a avut carturarul strain Nicolae de Porta, secretar diplomatic la curtea lui Constantin Brancoveanu si omul de incredere al stolnicului, eforturile sale s-au concretizat prin contributiile importante la organizarea pe baze moderne a bibliotecii.

Nicolae Iorga a descoperit si publicat in anul 1910 catalogul publicatiilor achizitionate de stolnic in anii studentiei sale la Padova, iar in 1907 a prezentat pentru prima data, pe baza materialului existent, istoricul si continutul bibliotecii acestui mare om de cultura.

In Biblioteca Academiei si in alte depozite de carti, s-au identificat atat in tara, cat si in strainatate, numeroase lucrari purtand ex-librisul Stolnicului Constantin Cantacuzino. Cercetarile realizate la Arhivele Statului din Bucuresti au dus la aflarea unui catalog al bibliotecii manastirii Margineni datand din 1839 ce continea 263 de titluri de carti ce apartineau Cantacuzinilor si ctitorilor manastirii.

La finalul acestui articol, putem spune ca stolnicul fiind cunoscator al mai multor limbi straine (italiana, latina, greaca) a stiut sa se foloseasca de publicatiile pe care le avea la dispozitie, aflandu-se intr-o continua cautare, pentru a fi mai bine informat. Operele din biblioteca sa au introdus noi idei in cultura timpului sau, aflata inca in parte sub influenta bizantina. Dupa moartea sa tragica, o parte din carti au luat drumul strainatatii, iar cealalta jumatate a fost insusita de Nicolae Mavrocordat. Mai putem afirma ca aceasta biblioteca a fost prima mare biblioteca cu rasunet in intreaga Europa, iar unele dintre principiile organizarii sale au ramas valabile pana in prezent.

Ultimul Udriste paharnicul din Câmpina, lasa mostenire fiilor sai, postelnicul Gheorghe si Patrascu. În anul 1660, Gheorghe postelnicul vinde partea sa de mosie, „cu rumâni, din apa Cricovului pâna la Pâscov” (Schela Mare) lui Draghici Cantacuzino. Cel de-al doilea fiu, Patrascu, vinde jumatate din mosia Moreni, situata în sud, aceluiasi Draghici Cantacuzino, iar cealalta jumatate, situata în nord o vinde Mariei si fiului sau Calota clucerul.
În sec. al XVIII-lea, parti din mosia Moreni, situate în dreapta Cricovului Dulce erau stapânite de Iorgu Starostea. În anul 1767 acesta a donat parti din mosia Moreni, Manastirii Stavropoleus din Bucuresti, mosia primind numele noului proprietar – Stavropoleus.
Mosia Cricoveni se afla în 1736 în prelungirea mosiei Moreni. Aceasta mosie este mentionata pentru prima oara în hrisovul din 24 noiembrie 1529 al lui Moise Voievod, fiul marelui Vladislav „ pentru satul Cricoveni”. La 1 iulie 1574 satul Cricoveni este stapânit de Draghici si Udriste Cantacuzino pe care le doneaza „cu rumâni si cu tot hotarul” Manastirii Margineni, prin cartea domneasca emisa de cancelaria lui Alexandru Voda, întarit prin hrisovul din anul 1621 al lui Radu Mihnea Voievod si prin documentul din anul 1635 al lui Matei Basarab.
Satul Cricoveni figureaza în harta rusa din 1835 si cea din 1838. Din anul 1826 alaturi de trupul de mosie Cricoveni apare mentionat însa în toponimia locala si numele de Ghirdoveni – Moreni. Autorii Dictionarului Geografic al României, afirma ca satul Ghirdoveni a fost întemeiat prin unificarea mai multor catune: Chira, Cioranesti, Stefanoaia, toponime ce sunt cunoscute pe mosia Moreni. De la mosia Cricoveni se prelungeste satul Boboci cu tot hotarul daruit în 1571 de jupân Draghici Vornicul, împreuna cu fratii sai Manastirii Margineni, prin cartea domneasca emisa de cancelaria lui Alexandru al II-lea întarit si prin hrisovul din 1635 al aceluiasi Matei Basarab.
În hotar cu mosia Boboci este amintita „ silistea ce se cheama Branistea” din judetul Dâmbovita într-un document din 1649. Traversata de pâraiele Valea Seaca si Provita se afla satul Margineni care este atestat prima oara într-un document din 1510, în care Vlad cel Tânar „întareste vlastenicului sau Neagoe, fiul lui Draghici vornic”, „Marginenii toti si Filipestii toti”.
În anul 1574 parti din mosia Margineni, alaturi de Cricoveni erau stapânite de Draghici ban. În anul 1655 mosia era divizata în Marginenii de sus si Marginenii de jos.
Principala ocupatie ale locuitorilor acestor meleaguri era agricultura, în special cultivarea plantelor si cresterea animalelor.
Pamântul ca sol nu avea valoare economica foarte însemnata, având în vedere ca aceste asezari erau strajuite de paduri de nepatruns dinspre apus de Târgsor, din malul Cricovului Dulce si Provitei pâna la jumatatea drumului spre Târgoviste. Zona aceasta fiind o zona deluroasa, iar terenurile destul de accidentate, nepotrivita pentru agricultura intensiva, locuitorii acestei zone cultivau putin porumb si legume necesare doar pentru gospodarie.
Cresterea animalelor s-a dezvoltat în strânsa legatura cu agricultura, animalele fiind folosite atât în activitatile economice cât si în transporturi, ca sursa de materii prime (lâna, piei) si ca sursa alimentara (pentru carne si lapte). Cresterea vitelor a fost stimulata de conditiile favorabile pe care le prezenta aceasta Vale a Cricovului, zona specifica regiunii subcarpatice, unde reteaua hidrografica destul de bogata a fragmentat terenul, facându-l mai putin favorabil dezvoltarii unei agriculturi extensive. Astfel în satele mosnenesti de pe Valea Cricovului Dulce se cresteau atât vite mari, bovinele si cabalinele ce asigurau buna desfasurare a activitatilor economice de baza dar si ovinele si caprinele, acestea mai ales în zona înalta. Toate animalele asigurau resursele de hrana ale populatiei acestei zone, unele materii prime cât si gunoierea unor terenuri arabile.